Cel puțin 60 de răniți în urma violențelor dintre manifestanți și poliție la Madrid

Cel puțin 60 de răniți în urma violențelor dintre manifestanți și poliție la Madrid
Publicat: 26/09/2012, 10:37
Actualizat: 14/08/2014, 15:10

Confruntări violente au izbucnit, marți seara, la Madrid, între poliție și protestatari ai mișcării „indignaților”, informează AFP. Ciocnirile au continuat marți seară la Madrid între manifestanții din mișcarea indignaților și polițiștii care au folosit gloanțe de cauciuc în apropiere de Congresul deputaților.

Conform unui bilanț, cel puțin 60 de persoane au fost rănite dintre care una „grav care suferă de o posibilă leziune la coloana vertebrală”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență. Printre răniți se numără și 27 de polițoști.

Cel puțin 26 persoane au fost arestate, conform unui bilanț al poliției.

Forțele de ordine au încercat să disperseze miile de manifestanți adunați în apropiere de Congres care strigau „demisia” pentru a denunța o democrație „sechestrată”, supusă „piețelor financiare”.

Marți după-amiază, polițiștii au intrat prima dată cu bastoanele în manifestanții care încercau să forțeze un baraj, în timp ce mii de indignați erau adunați în apropiere de Congres și unii aruncau cu diferite proiectile asupra forțelor de ordine desfășurate cu sutele.

Manifestanții, unii așezați, și forțele de ordine s-au instalat apoi față în față într-o atmosferă tensionată, au transmis jurnaliști AFP din piața Neptuno, foarte aproape de Congres.

„Acestea sunt armele noastre”, strigau manifestanții ridicând mâinile în aer.

Seara, polițiștii au acționat pentru a doua oară asupra manifestanților, unii având fețele acoperite cu cagule, care aruncau cu pietre sau lansau barierele atașate barajelor în direcția forțelor de ordine.

Majoritatea manifestanților s-au dispersat apoi către străzile din jur, strigând „poporul unit nu va fi niciodată învins”, „rușine”, în timp ce alții s-au așezat, cu mâinile în aer, în piața unde erau amplasate mașinile de poliție.

Cel puțin doi manifestanți au fost răniți în urma acestor ciocniri, conform unui jurnalist AFP.

Mai multe mișcări ale indignaților au convocat această manifestație prin intermediul rețelelor de socializare.

Beneficiind de un plan de ajutor european pentru băncile sale din iunie și luptând, cu prețul unei austerități istorice, să reducă deficitul public, guvernul conservator a adoptat din decembrie măsuri de austeritate care au provocat nemulțumire profundă în rândul oamenilor.

„O serie de măsuri au fost adoptate prin decret, fără a fi trecute prin parlament”, denunță organizatorii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...